TROY

Cred ca toti au auzit de calul troy si de calcaiul lui Ahiles.
Din 20 mai pe ecranele cinematografului patria puteti sa vedeti acest film.

Troy
USA, 2004, 166 minute.

Rolul Principal:
Brat Pitt

Studioul
Warner Bros.

Despre Film:
Pasiunea este sensul tuturor evenimentelor vitale din filmul Troia, o cronicг a triumfului si a tragediei оn legendarul Rгzboi Troian. Semintele rгzboiului sunt plantate оn momentul оn care Regele Menelau din Sparta organizeazг un banchet pentru a оncheia pace cu Regele Priam din Troia, reprezentat de fiul sгu cel mare, Printul Hector, apгrгtorul Troiei. Оn timpul оn care cei doi conducгtori celebreazг finalul unor ani devastatori de rгzboi, superbul frate al lui Hector, Paris, dispare – pentru a apгrea оn camera sotiei lui Menelau, Elena, cunoscutг оn toatг lumea ca una dintre cele mai mari frumuseti. Cвnd Paris o rгpeste pe Elena din palatul lui Menelau, fгrг stirea lui Hector, soarta le este pecetluitг: conducгtorii numeroaselor armate ale Greciei se vor uni pentru a porni rгzboiul оmpotriva troienilor.

Оn rвndul fortelor se aflг Ahile, un rгzboinic al cгrui nume, abilitate si faimг aduce un fior de gheatг printre inamici. Se zvoneste cг mama sa, Thetis (JULIE CHRISTIE) este zeitг si cг el оi mosteneste puterea nemuririi. Dar de fapt, este doar un om si poate dobвndi viata eternг asa cum doar un muritor o poate face: asigurвndu-se cг istoria оsi va aminti de numele lui.

Legenda lui Ahile, care ia amploare cu repeziciune оi face pe Agamemnon, arogantul si ambitiosul Rege al Greciei si pe fratele sгu, Menelau sг оl cheme cu оndoialг la luptг оmpotriva troienilor. Desi stie cг Agamemnon nu face nimic decвt оn propriul sгu interes, dorinta nestгvilitг pentru glorie si pentru renume etern оl duce pe rгzboinic departe de casг оn primele rвnduri ale rгzboiului pentru a obtine puterea si a cere rгzbunarea оn numele altora.

Hector si Paris sosesc оn Troia оn fruntea flotei uzurpatoare grecesti. Tatгl lor, Regele Priam, trebuie sг hotгrascг dacг sг grгbeascг rгzboiul cu grecii sau sг оi returneze mireasa furatг lui Menelau si оn consecintг sг оl predea pe Paris pentru executie, оntrucвt tвnгrul print оsi va urma cu sigurantг iubirea. Alegerea devine оn curвnd clarг: Paris nu o va preda pe Elena, iar Priam nu оsi va sacrifica fiul. Rгzboiul este inevitabil.

Iar rгzboiul este mai aproape decвt cred. O mie de nave de rгzboi grecesti debarcг pe tгrmul Troiei, iar cu priceputul Ahile care conduce atacul, nici mгcar conducerea puternicului Hector nu оi poate opri pe greci sг cucereascг plaja cu repeziciune.

La apus, sвngele grecilor si troienilor scaldг pгmвntul. Elena are sufletul frвnt cг pretul fericirii ei este moartea si distrugerea a atвt de multor pгrti ale conflictului, dar nu are puterea de a pune capгt. Iubirea lui Paris o sustine, dar si el este lovit оn lupta pe care a provocat-o- destinul grecilor pare a fi de a cuceri orasul.

Destinul, totusi, este mai putin sigur decвt stiu troienii. Оntre Agamemnon si pretiosul rгzboinic Ahile, lucrurile nu merg bine, Ahile оsi aratг pe fatг ura fatг de Rege. Rгzboinicul luptг doar pentru el- pвnг cвnd gгseste o rebelг оngrozitг оn cortul sгu, care va fi premiul lui pentru distrugerea Templului lui Apolo, zeul patron si protector al Troiei. Ea este verisoara lui Hector, Briseis (ROSE BYRNE), o frumoasг acolitг a Templului si aparent singura persoanг care respectг puterea lui Ahile. Intrigat, o ia imediat sub protectia lui.

Оn curвnd va afla pretul unui astfel de devotament. Ahile aflг cг nu o poate proteja pe Briseis de capriciile unui rege furios, gelos, care doreste sг оl pedepseascг pentru ura lui. Cвnd Agamemnon o rгpeste pe Briseis, Ahile, оnfuriat, refuzг sг ridice sabia оn numele rгuvoitorului rege. Fгrг Ahile care sг оncline balanta norocului spre greci, troienii se dovedesc a fi un dusman formidabil, iar оnfruntarea sвngeroasг care rezultг aduce la final o distrugere teribilг ambelor popoare.

?Este o vorbг veche care spune cг rгzboiul scoate la ivealг tot ce este mai rгu si mai bun оn oameni?, mediteazг celebrul producгtor/ regizor Wolfgang Peterson. ?Dar rгzboiul este un dezastru pentru toti cei implicati. Оn timp ce filmul nostru prezintг spectacolul bгtгliei оntre zeci de mii de soldati asa cum publicul nu a mai vгzut pвnг acum, centrul povestirii noastre este aspectul uman etern al victoriilor si al оnfrвngerilor pe care Hector le-a avut.?

Troia este inspiratг de Iliada, o lucrare epicг atribuitг poetului antic Homer, consideratг a fi opera literarг originalг a lumii apusene. Poemele epice atribuite lui Homer par sг fie compuse оn secolul VIII О.C., cu 300-400 de ani dupг presupusa cгdere a Troiei. Desi nu este clar dacг Homer a recitat cronicile existente sau a fost unicul creator original, opera sa a supravietuit secolelor pentru a deveni cea mai irezistibilг imagine din trecut a literaturii.

site oficial

adr

el mam saturat sal vadpe ecrane pe brad pit, asa ca nu am vazut filmu si nici nu am vreau sal vad.
sa fi fost un film european, da, da asa e un f.p.o.s. american

sus

Hector si Ahile, Priam si Menelau, Agamenmon si Ajax, toti mor la Troia din cauza dragostei lui Paris pentru Elena si a dorintelor de marire ale lui Agamenmon. Dar numele lor vor dainui atata timp cat vor exista oameni pe aceasta planeta. Si aici cred ca s-a facut o gresala pentru ca s-a insistat prea mult pe dorinta lui Ahile de a-i fi glorificat peste mii de ani numele.

Cand am citit ca principalele persoane care au lucrat la acest film nu au citit Iliada ma intrebam cum o sa se observe. Dar se observa imediat; de la durata razboiului, care tine cam 15 zile in film, fata de cei aproape 10 ani in Iliada, la personajele care mor si nodul cum o fac ele. Practic avem o Iliada alternativa, poate insa la fel de veridica ca si originalul.

Ahile e construit in antiteza cu Hector. Daca Hector e eroul care lupta pentru familia sa, pentru libertatea orasului sau, Ahile e eroul care lupta doar pentru gloria numelui sau. Iar daca acesta invinge nu o face pentru ca e un luptator mai bun decat Hector ci pentru ca Hector pleaca la lupta stiind ca va muri, macinat si de lupta din ziua precedenta cu Patrocle, in timp ce Ahile e nerabdator sa se intoarca sa ia masa de pranz.

Troia e un film ce intradevar merita vazut, dar nu se ridica la nivelul Gladiatorului. Anumite clisee holliwoodiene strica multe scene. Filmul nu e doar unul de actiune, asa cum consideram inainte sa il vad, dar totusi schioapata pe jocul lui Brad Pitt, dupa parerea mea, care a facut roluri mult mai bune in Meet Joe Black sau Legends of the Fall.

Mi-au placut in mod deusebit Hector, Priam si Ulise in acest film.

Oricum, mergeti la film, va va placea, iar daca nu ati citit inca Iliada, faceti-o acum.

sus

Sinopsis
De-a lungul timpului, oamenii au purtat rгzboaie. Unele pentru putere, unele pentru glorie, unele pentru onoare – si altele pentru iubire.

Оn Grecia anticг, pasiunea unuia dintre cele mai celebre cupluri ale literaturii, Paris, Printul Troiei (ORLANDO BLOOM) si Elena (DIANE KRUGER), Regina Spartei, genereazг un rгzboi care va devasta o civilizatie.

Cвnd Paris o rгpeste pe Elena sotului ei, Regelui Menelau (BRENDAN GLEESON), aceasta este o insultг care nu poate fi suportatг. Mвndria familialг spune cг un afront adus lui Menelau este un afront fratelui sгu, Agamemnon (BRIAN COX), puternicul rege din Micene, care uneste imediat toate armatele vaste ale Greciei pentru a o aduce pe Elena оnapoi din Troia, pentru a apгra onoarea fratelui sгu.

De fapt, lupta lui Agamemnon pentru onoare este coruptг de aviditatea lui coplesitoare- trebuie sг cucereascг Troia pentru a cвstiga zona egeeanг, asigurвnd astfel suprematia vastului sгu imperiu.

Fortгreata, sub comanda Regelui Priam (PETER O?TOOLE) apгratг de puternicul print Hector (ERIC BANA), este o citadelг pe care nici o armatг nu a reusit sг o оnfrвngг. Un singur om reprezintг cheia victoriei sau a оnfrвngerii Troiei – Ahile (BRAD PITT), considerat unul dintre cei mai mari luptгtori оn viatг.

Arogant, rebel si aparent invincibil, Ahile nu are devotament fatг de nimic si de nimeni, cu exceptia propriei glorii. Nevoia lui nestгvilitг de renume etern este cea care оl determinг sг atace portile Troiei sub steagul lui Agamemnon – dar iubirea va fi оn final cea care оi decide soarta.

sus

O productie epica
O productie de mare amploare, internationalг, filmarea Troiei a fost fгrг discutie o actiune ambitioasг. Regizorul Wolfgang Petersen a fost de acord cu provocarea punerii оn scenг a unei drame umane intime la o scarг atвt de mare, coplesitoare. ?Povestea noastrг este o imagine strвns tesutг despre personaje cu oameni si emotii fascinate, a cгrei capturare оnsгsi reprezintг o provocare. Mai presus de acestea, prezentгm povestea lor pe fondul unei imagini imense, spectaculoase.

Scenograful a reprezentat componenta criticг pentru stabilirea ariei incredibile a filmului. Petersen l-a ales pe scenograful inovator Nigel Phelps pentru a rememora lumea anticг. ?Nigel a cunoscut extrem de bine timpurile, iar primele lui desene au fost absolut minunate?, оsi aminteste Petersen. ?El si echipa lui au studiat tot felul de cгrti si materiale de cercetare si am fost fascinat ce au putut sг gгseascг.?

?Provocarea initialг a fost sг conferim filmului o calitate epicг?, spune Phelps. ?Wolfgang a subliniat cг vrea ca filmul sг fie credibil si foarte realist. Dupг ce am fгcut putinг cercetare, am constatat cг realitatea perioadei a fost cг de fapt, totul s-a petrecut la o scarг foarte micг. Оn 1200 О.C., culturile proeminente au fost Micene si cultura Egipteanг. Ceea ce am fгcut eu, a fost sг combin arta si formele miceniene cu cele la o scarг mare, egiptene, pentru a realiza un vocabular diferit care sг fie autentic pentru perioadг si care sг оntruneascг criteriile unui film epic.?

O mare parte a cercetгrii echipelor a fost realizatг prin British Museum, utilizвnd colectia lor de obiecte excavate din sгpгturile arheologice оn Turcia, acolo unde se considerг cг s-a aflat orasul Troia. Rгmвne multг speculatie referitor la felul оn care arгta de fapt Troia оn perioada оn care au avut loc evenimentele din Iliada. Cвteva orase antice diferite au fost descoperite оn acel loc, fiecare construit direct deasupra celuilalt. Troia VI este nivelul care reprezintг perioada pe care Phelps si echipa lui au trebuit sг o recreeze.

?Realitatea este cг Troia era putin mai micг decвt am proiectat noi initial- este cu adevгrat foarte restrвnsг?, spune scenograful. ?Dar exista un perete exterior si exista un palat interior оnгuntrul orasului. Оn cele mai multe cazuri, toate casele aveau doar un singur nivel si aveau acoperisul plat si erau realizate din pгmвnt. Asa cг a trebuit sг ne extindem mai mult sг оl face mai interesant din punct de vedere vizual.?

Marea parte a actiunii filmului are loc оn si оn jurul Troiei, elementele principale fiind plaja pe care debarcheazг grecii, cвmpul de luptг din afara fortгretei, orasul si palatul din cadrul acestuia. Alte locatii care apar оn Troia includ Valea Salonicului оn zona principalг a Greciei si regatele Spaniei si Micene. ?Am оncercat cu adevгrat sг creгm o atmosferг care sг stabileascг diferite culturi?, spune Phelps. ?Lumea micenianг a lui Agamemnon se referг la aur, avere si proprietate, spre deosebire de spartani, care duceau o existentг searbгdг, lipsitг de culoare. Si apoi ajungem оn Troia, unde este multг verdeatг si este foarte plгcut.?

Realizatorii filmului au trebuit sг decidг care dintre cele trei locatii ale lor- Londra, Malta sau Mexic este mai potrivitг pentru fiecare cadru. Majoritatea interioarelor din film au fost construite pe studiouri de filmare la Studiourile Shepperton, la 40 de mile de Londra, dar orasul extins Troia nu putea fi restrвns pe o scenг. ?Malta este o insulг superbг si vвrfuri si formatii de roci minunate; zona оn care am construit Troia este uimitoare?, relateazг producгtoarea Diana Rathburn. ?Totusi, nu a existat o zonг de plajг suficient de mare pentru ca expertii nostri оn grafica pe calculator sг poatг aseza o mie de bгrci sau suficient pгmвnt nedezvoltat pentru a pune оn scenг o bгtгlie ce implicг 75.000 de trupe. Locatia noastrг finalг a fost Mexic, care a оntrunit toate cerintele noastre.?

Filmarea productiei Troia a оnceput la Sheperton, la 22 aprilie 2003. Platourile construite acolo au inclus Palatul Troiei, care cuprinde sala de оntruniri a lui Priam si camerele familiei regale. Toate interioarele au acoperisuri deschise, o realitate a vremurilor, deoarece singurele surse de luminг si cгldurг erau soarele si focurile fгcute оn centul fiecгrei camere. Cвnd a trebuit sг realizгm scenografia sгlii de оntruniri a lui Priam, Phelps a proiectat-o diferit de celelalte platouri, prin introducerea unui bazin mare de reflectie оn centru. Platoul includea de asemenea un element distinctiv de scenografie: o statuie de 50 de picioare a lui Zeus, Regele Tunetului, care tine un sceptru de aur si este оnconjurat de statui оnalte de 15 de picioare a altor olimpieni, fiecare avвnd ornamente simboluri de aur reprezentвnd puterea lor unicг.

?Motivele religioase sunt chiar elementele cheie ale filmului?, spune Phelps. ?La realizarea statuilor, am studiat cele mai timpurii si cele mai vechi sculpturi relevante, apoi, оmpreunг cu designerul nostru de costume, Bob Ringwood, le-am modificat pгrul si vesmintele astfel оncвt sг respecte aspectul general pe care l-am stabilit pentru film.?

sus

Ridicarea Troiei
Din Londra, productia s-a mutat apoi pe insula mediteraneanг Malta, unde exterioarele orasului Troia au fost ridicate pe 10 acri оntr-un zonг militarг din secolul al XVII-lea, numitг Fort Ricasoli. Malta este o tarг bogatг оn artefacte si оn relicve arheologice- unele care predateazг evenimentele din Troia cu 2.000 de ani. Echipa de productie a decis cг nici una dintre structurile existente nu arгtau ca si cum ar fi existat оn 1200 О.C. Ca rezultat, оntregul oras a trebuit construit de la bazг. Mai mult de 500 de muncitori maltezi au fost angajati si aproape 200 de mesteri englezi au fost adusi pe insulг pentru a оncepe constructia Troiei la оnceputul anului.

Оn timp ce vвnturile puternice, cгldura extremг si umiditatea insulei au devastat schema de filmare, punвndu-l pe Peteresen zilnic оntr-o stare de nesigurantг cu privire la ce filmase pвnг auzea dimineata buletinul meteorologic, constructia continua оn interiorul zonei Ft. Ricasoli. Оn final, tusele finale au fost aplicate Palatului si strгzile Troiei au fost оmpodobite de decoratorul de Peter Young, cвstigгtor douг ori al premiului Oscar, pentru filmarea a douг dintre cele mai mгrete intrгri.

1.200 de figuranti au fost costumati, machiati si coafati pentru o scenг оn care o cavalcadг de cavaleri apolonieni este escorta lui Hector si Paris prin oras оn timp ce o prezintг pe Elena poporului troian pentru prima oarг. ?Publicul vede aceastг lume pentru prima oarг cвnd Elena este prezentatг orasului?, comenteazг Phelps, ?iar ca spectator, ar trebui sг aibг aceeasi reactie ca si Elena cвnd оl vede pentru prima oarг. Trebuie sг se comporte ca оn fata unei minuni.?

Young a vrut ca strada pe care coboarг procesiunea sг ofere spectatorilor o primг imagine multidimensionalг a caracterului orasului. ?Pentru a aduce clгdirile la viatг a trebuit sг includem acele detalii care fac ca un oras sг arate locuit?, remarcг el. ?Nu ar fi suficient sг scot la vedere cвteva obiecte de olгrit si oameni costumati care se plimbг. A trebuit sг le dгm lucruri care sг оi implice оn comertul zilnic; lucrul оntr-un atelier al fierarului, transportul cosurilor, оmpinsul cгrucioarelor si asa mai departe. Toate activitгtile din fundal devin o nuantг abia perceptibilг care adaugг putinг realitate tuturor celor care se petrec оn scena centralг.?

Trгsгtura precumpгnitoare s-a extins оn оntregul oras expansiv, care este revelat gradat pe parcursul filmului. ?Оn piata orasului si cu strгzile am оncercat sг prezint alte cвteva fatade ale vietii aici?, spune Phelps. ?Am avut artera principalг si apoi pe strгdutele lгturalnice existг mai multe pгrti de viatг obisnuitг. Piata este mai mult un loc ceremonial, asa cг am vrut ca scenografia sг fie mai formalг si mai austerг. Оn cele din urmг, este locul final al calului troian de patruzeci de picioare din centrul acestei piete, ce ar arгta bine оn jurul lui??

sus

Calul Trioan
?Calul a fost provocarea pivotalг a proiectгrii оn film?, relateazг Phelps. ?Dacг gвndim logic оn acest sens, singurul material de constructii pe care grecii оl aveau era lemnul din navele arse, si am simtit cг trebuie sг arate ca si cum ar fi fost asamblat оn disperare оn cele douгsprezece zile оn care grecii au trebuit sг оl construiascг. Am simtit cг trebuie sг arate ca un obiect pгgвnesc care sг fie оn ton cu credintele religioase ale troienilor. Grecii aveau nevoie de ceva pentru a оnvinge troienii pentru a aduce acest cal оnapoi оn centrul lor religios, care este piata din interiorul zidurilor.?

Proiectarea unei astfel de figuri simbolice a presupus dezvoltarea de cгtre Phelps a unei imagini care sг evoce spectatorului un sentiment de recunoastere si оn acelasi timp sг mentinг realг filosofia realismului categoric al filmului. ?Nu am vrut sг am un cal cu roti?, explicг Phelps. ?Este un fel de cliseu si nici nu are sens. Mi s-a pгrut cг vгzвndu-l pentru prima oarг pe plajг cu roti mari, ar fi trebuit de asemenea sг aibг un arc si o notitг pe care sг scrie ?Ia-mг acasг.??

Dispunвnd de cвteva materiale de referintг (care includeau fotografii ale unei nave arse, mistuite si a unei gorile gigant construite оn оntregime din cauciucuri), trei artisti conceptuali au lucrat pentru a obtine scenografia perfectг. Odatг ce a fost stabilitг imaginea corectг, un sculptor a preluat schema si a realizat-o tridimensional, producвnd o machetг de doisprezece toli. La final, a fost realizat un model la scarг mult mai mare, оmbrгcat complet, care a fost apoi urmat exact de doisprezece sculptori оn polistiren care au sculptat calul la scara finalг, grandioasг.

Calul a fost construit la Studiourile Shepperton din Londra, dar a trebuit sг fie construit оn douг jumгtгti, pentru cг nu a existat spatiu disponibil suficient de mare pentru a aseza calul enorm. ?Ne-am distrus nervii?, recunoaste Phelps ?deoarece au fost sculptate partea de jos cu picioare si baza, iar apoi partea de sus, cu capul si umerii. Dar nu l-am vгzut asamblat оn оntregime decвt peste douг sau trei luni оn Malta?.

Calul a fost transportat оn bucгti оn Malta dupг ce compania s-a mutat acolo la оnceputul lui mai. Construit оn оntregime din otel si din fibrг de sticlг cu aspect de lemn, a avut o оnгltime de 38 de picioare si a cвntгrit unsprezece tone. Odatг ce sectiunile au fost fгurite, muncitorii au avut nevoie de sгptгmвni pentru a le asambla. Apoi a trebuit sг fie mutat оn pozitie pentru intrarea prin portile troiene оnalte de 42 de picioare- o intrare care a necesitat o conceptie mai putin modernг.

?Am vгzut un documentar despre egiptenii care au construit Piramidele, care prezenta cг aceste blocuri masive de piatrг au fost trase pe busteni?, оsi reaminteste Phelps. ?Aceastг modalitate a pгrut mult mai logicг, mai subtilг pentru realizarea unui mijloc de a muta Calul.? O cale realizatг din zeci de busteni mari a fost introdusг prin poartг si un sistem de scripeti pe cablu- оndepгrtat ulterior din film prin graficг pe calculator- a fost instalat pentru a prelua o mare parte din greutate de la oamenii care trгgeau frвnghiile.?